Lucian Pătrașcu, despre Coliban: „Un incompetent”

Punct. Și de la capăt. În emisiunea realizată de Onelia Pescaru la Nova TV, Lucian Pătrașcu, președintele organizației municipale PSD Brașov și liderul de grup al pesediștilor din Consiliul Local Brașov zice că nu-i șef de „Cooperativă” și că „monstruoasa coaliție” nu există. Explică logic. „În momentul în care ești incompetent și nu poți să-ți asiguri o majoritate în Consiliul Local, începi să dai vina pe ceilalți și să pui etichete”, argumentează, cu țintă directă: primarul Allen Coliban, cunoscut sub numele de cod „Tăntălăul” printre funcționarii din Primărie.

Organigrama, Rial, „înverzirea” Bulevardului Victoriei, desființarea secției de fotbal Corona, FC Brașov, Amural și alte subiecte au fost detaliate de Pătrașcu în emisiunea cu pricina. „Ce să negociem cu USR, când ei sunt în alianță cu PNL, și-au desemnat viceprimari? Dacă nu-s în stare să-și rezolve problemele în coaliție e treaba lor”, punctează pesedistul. Chiar vorbește de propunerea indecentă a primarului, ca „USR să voteze proiectele PSD-ului, iar PSD să le voteze pe cele ale USR-ului”. Mare pușlama, Coliban ăsta! Ce țeapă cu el!

Din păcate, Brașovul nu are un lider pentru următorii 3 ani de zile. Un lider unește oamenii tot timpul, nu-i dezbină. Un lider rezolvă problemele, nu se plânge că nu poate să le rezolve. Dacă nu poate să le rezolve, atunci să stea acasă”, LUCIAN PĂTRAȘCU (PSD BRAȘOV).

Economist de profesie, Lucian Pătrașcu a absolvit Facultatea de Științe Economice specializarea contabilitate și informatică de gestiune, și-a dat doctoratul în contabilitate la Academia de Studii Economice din București (2018), a fost auditor financiar, iar în prezent este expert contabil. De 15 ani predă în învățământul superior. „Am îmbinat partea teoretică cu partea practică”, zice el. (sursa foto: Punct și de la capăt/ Nova TV)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.